duminică, 22 august 2021

CINE ESTE PUTEREA?

Cine deține suveranitatea într-un stat? Cum se împarte puterea în mod legitim între instituții?

 România este un stat democratic în care, conform Constituției, puterea este împărțită pe baza principiului separării și echilibrului puterilor în stat. Astfel, puterea executivă este exercitată de către Guvern și Președinte, puterea legislativă aparține Parlamentului, iar cea judecătorească mai multor instanțe judecătoreşti. Acest principiu îşi are originea în perioada Iluminismului, fiind enunțat pentru prima dată de filozoful francez Montesquieu. La baza conceptului de separare a puterilor în stat se află evitarea unei acumulări de putere în mâinile unei singure persoane sau instituţii şi dorința de îmbunătățire a mecanismelor de guvernare, prin crearea unui proces de colaborare şi verificare reciprocă.

 Puterea executivă – Guvernul și Președintele

Guvernul este organul executiv al României care, în conformitate cu programul său de guvernare, asigură realizarea politicii interne şi externe a României şi exercită conducerea generală a administrației publice centrale. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alți membri. Aceștia îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului până la pierderea susținerii Parlamentului, până la data validării următoarelor alegeri parlamentare generale sau prin demisie.

Puterea legislativă – Parlamentul

Parlamentul este forul reprezentativ suprem al României, reprezentând unica autoritate legiuitoare a ţării. Membrii Parlamentului sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de patru ani. Parlamentul are o structură bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.

Funcţia principală a Parlamentului este aceea de a dezbate şi adopta legi, hotărâri şi moțiuni, în urma obținerii unui vot de aprobare din partea majorității membrilor. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile lor politice, exprimate în timpul mandatului, astfel beneficiind de imunitate politică.

Puterea judecătorească – instanțele judecătorești

Justiția se înfăptuiește în numele legii, fiind unică, imparțială şi egală pentru toţi. Aceasta se realizează prin Înalta Curte de Casație şi Justiție şi prin celelalte instanțe judecătoreşti (tribunale, judecătorii şi curți de apel). Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Garantul independenței justiției este Consiliul Superior al Magistraturii. În ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, acestea pot fi exercitate de părțile interesate și Ministerul Public. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertățile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete.

 

piramida puterii cine conduce lumea

Interesant materialul prezentat. Lucruri cunoscute foarte bine detaliate aici. Asa numita "moarte" nu-i decat trecerea intr-o alta dimensiune. Practic, noi umanitatea suntem energii, scantei din Scanteia Divina, Tatal Ceresc, Bunul Dumnezeu aflati intr-o continua miscare pe scara infinita a Evolutiei . Fiecare insa pe nivelul sau. Mai jos sau mai sus dupa cum Eu-l sau alege. Ca la scoala unii trec clasa premianti, altii raman repetenti, nevoiti sa repete etc... Evolutia nu-i un proces numai de-o viata... si atat. Afirmatia deschide un alt subiect complex si are legatura cu avertismentul dat. Ma tem sa nu se ajunga la vorbele gen Gheorghe Avramescu (1884 – 1945) ”În zadar se spune adevărul, n-are cine să-l înțeleagă.” Va multumesc!
Ceausescu avea atita dreptate , dar cine sa-l inteleaga . Pe vremea aceea era ca si cum ar fi vorbit o limba straina desi vorbea romaneste Pacat ca nu ne-a expicat ceea ce el deja stia . Singurul adevarat roman care tinea la suveranitatea Tarii . Romania ca si alte Tarii in lume nu mai este de la revolutie incoace suverana
 

Simboluri şi însemne masonice secrete. Cum recunoaştem limbajul misterios, imposibil de desluşit de către profani

Masoneria sau Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume. Misterele ei nu au fost desluşite în totalitate nici azi, cu toate că de-a lungul timpului scriitorii şi filosofii au încercat să explice şi să identifice limbajul masonic, deosebit de bogat în semne şi simboluri. Despre masonerie circulă şi azi multe legende, însă începuturile masoneriei româneşti se pierd în negura vremurilor. Cu toatea acestea, atracţia pentru ceea ce a însemnat această societate secretă de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea multor scriitori, care au început să cotrobăie prin sertarele muzeelor şi să studieze vechile fotografiile şi însemnele masonice. Potrivit istoricilor D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, masoneria a apărut în Ţările Române spre mijlocul sec. al XVIII-lea şi s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor. Tudor Sălăgean, un cunoscut expert în arta masoneriei, istoric şi muzeograf, explică în cartea lui "Masoneria în Transilvania", că breslele transilvănene foloseau încă din evul mediu o parte a simbolurilor utilizate mai târziu în francmasonerie, iar masonii au preluat, în mare parte, şi modul de interpretare a acestora.  Masoneria pare să se bazeze pe o regulă principală care se face clară încă de la apariţia ei. Masonii folosesc simboluri pentru a comunica, dar au grijă să nu dezvălui sau să explice, ci doar să călăuzeasă pe ceilalţi pentru găsirea adevărului şi a înţelesului simbolurilor. Marele poet german Goethe spune despre masonerie, subliniind acest principiu ca pe un mod de viaţă: "Căile masonilor/ Sunt un mod de viaţă/ Şi ei vor exista/ Atâta vreme/ cât va exista umanitatea". Poetul german subliniază astfel ce au remarcat şi istoricii români care s-au preocupat de studiul masoneriei, că întregul sistem masonic este o alegorie, o ocolire a modului de a vorbi direct, subiectul discuţiei fiind disimulat prin figuri de stil.
Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul si „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezentând iniţiala cuvintelor God (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza.  După Oliver Day Street, avocat şi procuror care s-a preocupat de studiul acestor simboluri, „Volumul Sfintei Legi” se referă la cuvântului Lui Dumnezeu, nu numai cel relevat, ci şi cunoaşterea pe care o se dobândeşte, Echerul simbolizează regulile unei conduite fără greşeală, iar Compasul este emblema stăpânirii de sine care permite masonilor se se poarte conform regulilor.  Albert Pike, francomason, avocat, militar, despre care se spunea că era un geniu, putând să citească şi să scrie în 16 limbi diferite rezumă aceste principii într-un fragment care descrie cum  trebuie să se poarte şi ce principii trebuie să respecte un francomason care trăieşte cu Cele Trei Mari lumi în minte: "Însuşiţi-vă Adevărul şi folosiţi-l, faceşi din el izvorul din care beţi apă pentru tot restul vieţii şi veţi obţine nemurirea celor înţelepţi. Cumpătarea, liniştea sufletească, simplitatea caracterului, calmitatea şi raţionalitatea voinţei fac omul nu numai fericit, ci şi sănătos şi puternic. Numai prin eforturile proprii de a deveni raţional şi bun omul poate atinge nemurirea. Suntem autorii propriilor noastre destine, iar Dumnezeu nu ne mântuieşte dacă nu contribuim şi noi", afirma Albert Pike, unul dintre cei mai cunoscuţi francomasoni ai tuturor timpurilor.  



 

Ingrediente: Ce conține înghețata la cornet, la un leu, de la McDonald's


 Mix de înghețată din LAPTE degresat, zahăr, PUDRA DE ZER, SMÂNTÂNĂ, sirop de glucoză, stabilizatori: E412, E407; emulgator: E471 aromă de vanilie; Cornet Simplu 110 mm (FĂINĂ DE GRÂU, zahăr, ulei vegetal (rapiță), emulsificator: LECITINĂ DE SOIA, zahăr ars, emulgator: carbonat de magneziu).

Guma de guar este un aditiv foarte des folosit în produsele alimentare din România. E412 este o polizaharidă folosită în industria alimentară ca stabilizator, emulgator și agent de îngroșare.

Guma de guar este aprobată pentru folosirea ca aditiv alimentar în UE și nu are doză maximă admisă per kilogram aliment. E412 este considerat un aditiv alimentar sigur, chiar și la doze ridicate.

Cele mai frecvente efecte adverse ale consumului de gumă de guar sunt: flatulența, disconfort gastrointestinal, crampe abdominale, greață și diaree.

E407 este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Este un produs natural, obţinut din anumite specii de alge. Se utilizează în cantităţile prevăzute de reţete în produse lactate, în dulciuri, creme, grăsimi emulsionate tartinabile cu sau fără arome, sosuri, toppinguri, dressinguri, îngheţate, fructe şi legume prelucrate, conservate, produse din carne,peşte, ouă, condimente, supe, ciorbe, membrane comestibile, produse din proteine vegetale, suplimente nutritive etc. Se utilizează şi ca substanţă – suport pentru alţi aditivi alimentari. Caragenanul este foarte utilizat în pateurile vegetale.

E471 este un aditiv alimentar cu rol de agent de îngroşare, emulgator, stabilizator, agent de aglomerare şi antispumanţi. Acești aditivi se obţin din grăsimi animale sau vegetale şi se utilizează în cantităţile prevăzute de reţete în produse lactate, deserturi pe bază de grăsimi emulsionate, lapte sau fructe, produse din legume şi fructe, conserve de legume în oţet, produse de cofetărie şi patiserie, îngheţată, paste făinoase, orez, deserturi pe bază de cereale şi/sau amidon, produse din peşte, ouă, sosuri, condimente, supe, salate, produse dietetice, suplimente alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice etc.